duminică, 5 iulie 2009

Ciobanesc Belgian Malinois


Ciobanesc Belgian Malinois
Utilizarea cainilor din rasa Malinois a cunoscut o dezvoltare extraordinara
in ultimii 10 ani datorita recunoasterii caracterului lor si a capacitatilor
lor fizice si intelectuale exceptionale. Pe langa faptul ca au o
personalitate deosebita, sunt cei mai rapizi si mai buni caini pentru paza
si aparare, sunt cei mai buni caini de urma si detin recordul mondial la
saritura in inaltime, 2,80 m.

Malinois este face parte din grupul de caini ciobanesti belgieni, numele
fiindu-le dat dupa orasul Malines din Belgia unde a fost atestata prima data.
Celelalte varietati sunt Tervueren, Groenendael si Lakenois. Unii considera
ca difera de celelalte varietati doar prin culoarea si lungimea parului,
insa aceasta este departe de adevar. Malinois este cu mult superior
celorlalte varietati de ciobanesc belgian atat din punct de vedere al vitezei,
agilitatii cat si al temperamentului si inteligentei.

Agilitatea cainilor din aceasta rasa poate fi caracterizata fara probleme ca fiind asemanatoare cu cea a unei pisici. Pot face viraje foarte stranse la viteze foarte mari si pot sari cu usurinta de pe loc, fara nici un fel de antrenament, garduri de inaltimea unui om. Iar daca nu pot sari peste ceva, se catara.

Toti cainii Malinois sunt foarte afectuosi si creeaza legaturi puternice cu stapanul. De aceea de multe ori sunt vazuti in pozitia "asezat" rezemandu-se de piciorul stapanului.

Este foarte important modul in care sunt crescuti deoarece acesti caini invata foarte repede atat lucrurile bune cat si pe cele rele.
In prezent sunt preferati de politie in majoritatea tarilor dezvoltate datorita agilitatii, temperamentului deosebit de stabil si capacitatii de a lua cele mai bune decizii intr-o fractiune de secunda.

Sursa articol malinois.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu